Lansare primei monografii a unui produs românesc Salam de Sibiu IGP-O felie de Românie
București 01.11.2023 Gala Zilei Salamului de Sibiu IGP
Una dintre cele mai mari realizări ale APSS a fost obținerea statutului IGP (Indicație Geografică Protejată), plasând Salamul de Sibiu pe harta produselor cu o valoare culturală și culinară deosebită. Această carte ne amintește de importanța protejării și susținerii produselor tradiționale, astfel încât să rămână în patrimoniul nostru național și să fie apreciate la nivel global.
Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu a dedicat timp și resurse considerabile pentru a aduce la lumină documente demult uitate și a descoperit oameni care au trăit momente inedite în istoria acestui produs. Toate aceste eforturi au avut ca rezultat crearea unei cărți care pune în lumină o istorie fascinantă a acestui deliciu iubit de milioane de români, primul produs din carne românesc ce a obținut prestigioasa recunoaștere din partea Uniunii Europene prin încadrarea în sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.